Începând cu data de 25 mai 2018, Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal se aplică în mod direct pe teritoriul Uniunii Europene.
Acesta consfințește o serie de drepturi (majoritatea preexistente, în privința cărora am asigurat servicii specifice și înainte de data mai sus menționată) ale persoanelor fizice cărora li se prelucrează datele, prezentând într-o nouă cheie obligațiile operatorilor de date cu caracter personal, mai ales sub aspectul sancțiunilor pentru nerespectarea obligațiilor, sancțiuni ce se vor raporta la nivelul cifrei de afaceri.
În consecință, în cazul în care activitatea Dumneavoastră presupune prelucrarea (deci cel puțin obținerea) de date cu caracter personal (clienți, angajați sau persoane fizice aflate într-un alt raport juridic cu Dumneavoastră), vă invităm la o discuție cu privire la obligațiile pe care Regulamentul european vi le impun și la căile de îndeplinire a acestora.